Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Nelu Varga a luat încă o „țeapă” istorică, dar englezii au altă versiune pentru îndepărtarea lui Zouma: „Eră de austeritate”

Nelu Varga a luat încă o „țeapă” istorică, dar englezii au altă versiune pentru îndepărtarea lui Zouma: „Eră de austeritate”

Nelu Varga a luat încă o „țeapă” istorică, dar englezii au altă versiune pentru îndepărtarea lui Zouma: „Eră de austeritate”
Foto: captură video, YouTube

Nelu Varga, patronul celor de la CFR Cluj, a luat încă o „țeapă” istorică, dar englezii au altă versiune despre îndepărtarea lui Kurt Zouma de la formația din Gruia.

Jurnaliștii din Anglia au scris recent despre situația experimentatului fundaș central și consideră că ardelenii vor încerca să renunțe la serviciile lui în viitorul apropiat, întrucât acesta încasează un salariu prea mare.

Ce scriu englezii despre Kurt Zouma

Jurnaliștii englezi au scris recent despre situația lui Kurt Zouma, experimentat fundaș central, care a ajuns la CFR Cluj în primăvara acestui an. Aceștia consideră că francezul se va despărți în curând de formația din Gruia, având în vedere salariul uriaș pe care îl are dar și situația financiară în care se află clubul patronat de Nelu Varga. Chiar dacă este un fotbalist extrem de experimentat, cu meciuri la cel mai înalt nivel și în echipa națională a Franței, Kurt Zouma nu a reușit să se impună la CFR Cluj și a bifat doar câteva zeci de minute pentru formația din Gruia.

„Zouma trebuia să readucă fotbalul din Liga Campionilor la un club care a învins Manchester United, condusă de Sir Alex Ferguson, pe Old Trafford, în 2012. În schimb, ambițioșii și cheltuitorii din Cluj sunt mai aproape de ultimul loc în prima ligă românească decât de locurile europene.

Fostul căpitan al lui West Ham abia a apărut în noua sa casă. În curând, fosta sa casă, conform ultimelor evoluții din Europa de Est. Câștigând 45.000 de lire sterline pe lună la formația clujeană care se confruntă acum cu probleme financiare majore, eliminarea lui Zouma din masa salarială ar ajuta cu siguranță într-o eră de austeritate”, au scris jurnaliștii englezi.

Kurt Zouma se simte bine în Cluj

Kurt Zouma a vorbit despre viața pe care o trăiește în Cluj și a declarat că se simte foarte bine în România, unde a fost primit cu brațele deschise.

„Viața în Cluj e bună. Am fost surprins, pentru că nu auzisem de România înainte, așa că descopăr o nouă cultură aici pentru familia mea. Mă bucur să fiu aici. Da, descopăr lucruri noi aici, mai ales că sosesc din Arabia Saudită.

A fost cea mai bună opțiune pentru mine. Există o parte din mine care spune ‘hai să descoperim lucruri noi’. Sunt fericit să fac parte din această echipă. Obiectivul meu este să ajut echipa să aibă succes. Mă bucur să văd fanii alături de noi, am fost primit în cel mai bun mod posibil. Știu că trebuie să le dăm și noi motive de bucurie fanilor”, a spus Kurt Zouma, într-un interviu acordat pentru digisport.ro.